Istoria flash-ului de tatuaj: de la marinari la descoperirea digitală
De la superstițiile marinarilor la foile de flash de pe pereții studiourilor și la descoperirea digitală: cum a influențat flash-ul felul în care oamenii își aleg tatuajele.
Înainte de Instagram, înainte de portofoliile online și înainte ca tatuatorii să-și poată arăta munca întregii lumi, exista un perete.
În studiourile de tatuaje, foi cu desene afișau de toate, de la ancore și vulturi la trandafiri, cranii, pin-up și creaturi mitice. Clienții le răsfoiau, alegeau un model și hotărau ce voiau să poarte pe piele.
Aceste desene erau cunoscute drept flash. Au devenit una dintre cele mai recognoscibile părți ale culturii tatuajului tradițional. Dar istoria lor înseamnă mult mai mult decât modele gata făcute. Ea vorbește despre marinari, artiști itineranți, ingeniozitate comercială și un limbaj vizual care a străbătut oceanele.
Marinari, superstiții și povești pe piele
Cu mult înainte ca foile de flash să devină comune în studiourile americane, marinarii purtau deja o colecție recognoscibilă de simboluri.
O ancoră putea reprezenta legătura cu marea. O corabie putea aminti o călătorie grea. O rândunică reprezenta, prin tradiție, 5.000 de mile marine parcurse, așa că două rândunici puteau marca 10.000 de mile pe mare.
Unele simboluri aveau origini mai ciudate. Tatuajul cu porc și cocoș este unul dintre cele mai neobișnuite exemple. Marinarii își puneau uneori un porc pe un picior și un cocoș pe celălalt, crezând că imaginile îi vor feri de înec.
Potrivit paginilor de patrimoniu ale Marinei SUA, superstiția ar putea data din epoca navigației cu pânze, când porcii și cocoșii erau transportați la bord în lăzi de lemn. Dacă o navă se scufunda, lăzile puteau pluti, iar animalele se numărau printre puținii supraviețuitori. Este o explicație populară, nu un fapt documentat, dar tatuajul a devenit un fel de talisman norocos. [1]
Aceste modele nu erau doar decorative. Ele comunicau experiență, identitate, credință și, uneori, întreaga relație a unui marinar cu marea.
Pe măsură ce navele treceau dintr-un port în altul, tradițiile tatuajului călătoreau odată cu ele.
Când modelele de tatuaj au devenit o afacere
La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, tatuajul profesionist se dezvolta în orașele portuare și în studiourile comerciale.
Una dintre persoanele asociate cu dezvoltarea și distribuirea flash-ului este Lewis Alberts, adesea cunoscut drept „Lew the Jew”. Desenele și foile sale tipărite au ajutat ca modelele să ajungă la tatuatori din afara propriului studio. Sursele diferă în privința datei exacte la care au apărut foile sale de flash, dar rolul lui în răspândirea lor este larg recunoscut.
În loc ca fiecare artist să creeze fiecare model de la zero, foile de flash puteau fi cumpărate, expuse și refolosite. Tatuatorii puteau, de asemenea, să facă schimb de modele, lărgind oferta pentru clienți.
Astfel a apărut ceva apropiat de o primă rețea vizuală între studiourile de tatuaje.
Exista un motiv practic. Mulți clienți, mai ales marinari, aveau puțin timp în port. Un perete plin de modele gata făcute le permitea să aleagă repede, în loc să petreacă ore discutând o imagine complet personalizată.
Sistemul a făcut tatuajul mai accesibil și pentru artiștii care voiau să pornească o afacere fără a produce singuri un întreg catalog. [2]
Percy Waters și o privire în mintea unui tatuator
Una dintre cele mai fascinante colecții istorice îi aparține lui Percy Waters, un tatuator din Detroit care a lucrat la începutul secolului al XX-lea.
Muzeul The Henry Ford păstrează o colecție extraordinară din materialele sale. Printre ele se află un portofoliu de flash cu aproximativ 277 de modele în acuarelă, în culori pline, alături de schițe originale.
Desenele includ flori, inimi, corăbii, portrete, animale, dragoni, figuri religioase și simboluri norocoase. Unele sunt subiecte clasice ale tatuajului tradițional; altele reflectă cultura populară și imaginația epocii.
Ceea ce face colecția deosebit de interesantă este că oferă o privire asupra felului în care lucra un tatuator: de la primele idei pe hârtie până la modelele finisate prezentate clienților. Arată cum tatuajul devenea o meserie profesionistă, cu propria cultură vizuală. [3]
Cap Coleman și studioul de tatuaje ca galerie
O altă figură importantă a fost August „Cap” Coleman, care și-a deschis studioul în Norfolk, Virginia, în jurul anului 1918.
Norfolk era un port aglomerat, deci un loc firesc pentru o afacere de tatuaje care deservea marinari și alți călători.
Magazin de tatuaje pe West Main Street, Norfolk, Virginia, 1941. Foto: John Vachon, Library of Congress.
Opera lui Coleman este păstrată la The Mariners' Museum. O piesă deosebit de interesantă este o foaie mare în acuarelă comandată de muzeu în 1936, intitulată Designs of the Tattooers Art. Muzeul deține și fotografii ale vitrinei sale din același an, cu geamurile acoperite de foi de flash. Cu alte cuvinte, tatuatorii foloseau deja merchandisingul vizual pentru a atrage clienți cu mult înainte de rețelele sociale.
Cariera lui Coleman arată și cât de vulnerabile puteau fi afacerile de tatuaje în fața reglementărilor locale. După al Doilea Război Mondial, Norfolk a interzis tatuajul, iar Coleman și alți tatuatori au fost nevoiți să părăsească orașul. [4]
De la perete la telefon
Zeci de ani, foile de flash au fost esențiale pentru felul în care studiourile își prezentau munca. Erau afișate pe pereți, schimbate între artiști și uneori colecționate ca opere originale.
Astăzi, descoperirea tatuajelor funcționează altfel. Oamenii navighează pe Instagram, în portofolii digitale și pe platforme online, căutând adesea un anumit stil sau artist înainte de a lua legătura.
Dar ideea de bază nu a dispărut: oamenii încă descoperă tatuaje uitându-se la modele.
InklouMatch aduce această tradiție într-un mediu digital prin Potrivire după flash. Clienții pot explora modele de flash după oraș, pot marca pe cele care le plac și pot descoperi tatuatorii legați de acele modele.
În loc să aleagă dintr-o foaie de pe peretele unui studio, clientul poate acum descoperi munca unor artiști diferiți și poate găsi pe cineva al cărui stil vizual se potrivește intereselor sale.
Tehnologia s-a schimbat, dar relația rămâne familiară. Un desen atrage atenția cuiva, stârnește interes pentru un anumit artist și poate deveni punctul de plecare al unui tatuaj.
De la schițele în acuarelă ale lui Percy Waters la colecțiile digitale de flash, istoria flash-ului este și istoria felului în care artiștii își fac munca vizibilă.
Peretele a devenit un ecran. Legătura dintre desen, artist și persoana care îl poartă rămâne în centrul culturii tatuajului.
Surse
1. U.S. Naval History and Heritage Command, „Sailors' Tattoos” (history.navy.mil, Customs and Traditions).
2. Tattoo Archive, „Lewis 'Lew the Jew' Alberts” (tattooarchive.com/history/alberts_lew_the_jew.php).
3. The Henry Ford, „An Artist with the Needles” (thehenryford.org/collections/explore/articles/tatoo-history-at-thf).
4. The Mariners' Museum, Designs of the Tattooers Art, August „Cap” Coleman, 1936, nr. de inventar 1936.166.20 (marinersmuseum.org/2020/10/tattooinga-dead-art/).